Defectele copilului

          DEFECTELE UMILITOARE . DEFECTELE RESPINGÃTOARE

                         I. Defectele umilitoare

·               Ce defecte vom înscrie în această categorie?
          În această categorie se înscriu următoarele defecte : obrăznicia, lenea, dezordinea, murdăria, purtările urâte și lipsa de îngrijire.

·                Nu sunt toate umilitoare? Cum se manifestă ele? 
      Sunt, fără îndoială, dar mai ales în măsura în care sunt” la vedere”...și, în special , atunci când ele se produc sub privirea unor persoane străine de familie .Un rol important în originea defectului îl are dorința de a-i umili pe părinți (o altă modalitate de a li te opune, de a-i lovi, de a-i atinge în punctele lor sensibile) sau de a se autoumili (mijloc de a te pedepsi și uneori de-a te pedepsi tocmai pentru propriile sentimente agresive).

Obrăznicia- cel puțin obrăznicia în public- face parte dintre ele, întrucât îl pune pe educator într-o stare de inferioritate de față cu martori , aceasta reprezentând arma celor slabi împotriva celor puternici. 

Lenea- pune copilul în stare de inferioritate față de colegii săi constituind „startul” unui anumit șir de defecte umilitoare care decurg din ea , în mod mai mult sau mai puțin direct, și acestea sunt: dezordinea, lipsa de îngrijire și murdăria.

Cum putem combate lenea? €“

Lenea, este firesc s-o combatem prin utilizarea mijloacelor în stare să trezească interes, ținând seamă de firea și sensibilitatea fiecărui copil. Dacă lenea izvorăște dintr-o lipsă de atracție față de muncă, amestecată cu nepăsare și descurajare, este paradoxal să încerci să-i vii de hac obligându-l pe copil la tot felul de munci suplimentare.

II. Defectele respingătoare (defecte producătoare de neliniști extreme)

· Care sunt defectele înscrise în această categorie?

· De ce se numesc respingătoare?

Defectele din această categorie sunt clasificate în trei grupe:

1. gelozia și răutatea

2. minciuna și furtul

3. tulburările sexuale (Educația sexuală și afectivă)

        Aceste defecte sunt respingătoare fiindcă produc teamă, și produc teamă tocmai fiindcă ni le imaginăm sub înfățișarea lor cea mai monstruoasă. 

Gelozia - este unul din sentimentele de care, în sinea noastră ne rușinăm cel mai mult, motiv pentru care ne și face scârbă. Gelozia stă la temelia majorității marilor conflicte care tulbură psihicul copilului și reprezintă o suferință într-un grad mult mai sporit, decât ar reprezenta un defect. Ca atare, este mai înțelept s-o liniștim prin tandrețe, bun simț și spirit de dreptate, decât s-o înăbușim.

Răutatea - sub toate aspectele ei are strânse legături cu suferința, a cărei frecventă consecință este și de multe ori, răutatea nu este altceva decât o formă deosebit de accentuată a spiritului de împotrivire.. În cadrul acestui defect se vorbește și de cruzime care câteodată este mai puțin reală decât s-ar părea, întrucât copilul nu-i încă în stare să înțeleagă răul pe care-l face.

Minciuna - este defectul care îngrijorează și supără cel mai mult majoritatea educatorilor.

         Adevărul și minciuna au în ochii copiilor un aspect nesigur și încurcat iar printre cauzele care duc la falsificarea adevărului, se număra dorința de independență întâlnită pe anumite planuri, cu sentimentul de nesiguranță, frică de pedeapsă, interdicția activităților plăcute, dorința de a ieși în relief și lăcomia.

         Adevărul și minciuna au în ochii copiilor un aspect nesigur și încurcat iar printre cauzele care duc la falsificarea adevărului, se număra dorința de independență întâlnită pe anumite planuri, cu sentimentul de nesiguranță, frică de pedeapsă, interdicția activităților plăcute, dorința de a ieși în relief și lăcomia. Printre cele dintâi mijloace de combatere a minciunii la copil se număra, neîndoielnic,deprinderea lui cu precizia, cât și dezvoltarea atenție sale, a spiritului de observație, a memoriei, a simțului realului(ex.: desenul-exersează spiritul de observație) însă când în joc sunt cauze de ordin afectiv, n-au efect nici pedepsele, nici dojenile, nici explicațiile (minciuna slujind la compensarea unei penibile imperfecțiuni realității).

Furtul - problema furtului seamănă cu problema precedentă, și aici trebuie să ținem seamă de vârstă deoarece furtul nu are semnificație morală când noțiunea de proprietate a altora nu s-a născut încă. Adeseori copii fură deoarece urmăresc să creeze sau să întărească legăturile afective ale ființelor care cred că sunt lipsite de dragoste sau nu primesc cantitatea de dragoste pe care și-ar dori-o sau după vreo dezamăgire sentimentală precum: nașterea unui frățior sau a unei surioare, divorțul ori recăsătoria tatălui sau a mamei. Factori regăsiți la originea furtului : copilul fură din spiritul de împotrivire, din agresivitate, drept protest . 

Defectele din sfera sexualității - sunt de cele mai multe ori vicii și ajung să aibe mai puțină importanță, dacă le acordăm mai puțină importanță. Primejdia în aceste practici constă mai presus de toate în consecințele înspăimântătoare cu care sunt amenințați micii vinovați, în riscul unei exagerate închistări în șine însuși, în pierderea contactului cu lumea exterioară, în dispariția gustului pentru risc și acțiune. Făcând, dimpotrivă, să domnească în jurul copilului o atmosferă de încredere,de bucurie și de activitate sănătoasă și măsurată, excesele de acest gen au tote șansele să dispară de la sine .

Concluzie:

          Tot așa cum nu trebuie să te opui defectelor umilitoare prin umilire, reiese din acest capitol că trebuie să evităm combaterea defectelor respingătoare cedând impresii de dezgust pe care ele ni le provoacă și e bine să avem față de cestea o atitudine acgitabilă și măsurată, într-un cuvânt o atitudine ferită de orice teamă exagerată. 

Sursă  text: Bibliografie: Andre Berge , Defectele copilului, 1968, Ed. Didactică și Pedagogică .