joi, 16 ianuarie 2014

Competența emoțională și rolul ei în dezvoltarea armonioasă a copilului

Dezvoltarea – din punct de vedere emoțional – cuprinde abilitatea de a identifica, de a înțelege și de a răspunde la propriile emoții și ale celorlalți într-o manieră sănătoasă. La vârsta preșcolară, copiii care au o formare solidă din punct de vedere emoțional manifestă o toleranță mai mare la frustrare, se implică în mai puține conflicte și prezintă mai puține comportamente autodistructive.

Există trei variabile care pot facilita dezvoltarea emoțională:

* temperamentul copiilor și nivelul de dezvoltare;
* socializarea copiilor cu părinții și suportul oferit de mediul în care trăiește;
* modul în care educatorii și cei care au grijă de copii accentuează, de asemenea, alfabetizarea emoțională.

La acesta, mai putem adăuga:
* modelele parentale de care beneficiază copilul în educație;
* tipul de autoritate parentală la care se raportează copilul în primii ani;
* imitația (ca mecanism psihologic);
* experiențele copilului (de tip pozitiv și\sau negativ, luând în discuție mai ales pe cele de tip traumă;
* mediul stimulativ al grădiniței -amenajarea adaptată a spațiului educațional, utilizarea mijloacelor și strategiilor de lucru adecvate, adoptarea unei stil didactic modern, eficient, care să optimizeze calitatea actului instructiv-formativ-educativ.
Caracteristicile definitorii ale competenței emoționale presupun expresivitate emoțională, înțelegerea emoțiilor, capacitatea de a reacționa adecvat față de manifestările emoționale ale celorlalți.

Încă din fragedă copilărie se pot observa diferențe între copii din punct de vedere al competenței emoționale. Dezvoltarea competențelor emoționale ale copiilor este importantă din următoarele motive: 

1. ajută la formarea și menținerea de relații cu ceilalți (ex.: interacțiunea plină de succes a copilului cu celelalte persoane depinde de abilitatea lui de a înțelege o situație emoțională dată, cât şi de capacitatea de a acționa adecvat la aceasta);

2. constituie un factor important pentru adaptarea copilului la grădiniță și la școala; copiii care înțeleg emoțiile şi modul în care acestea sunt exprimate vor fi capabili să empatizeze cu ceilalți copii care experimentează emoții negative și să le comunice anume ce simt; apoi, copiii care sunt competenți din punct de vedere emoțional sunt priviți de colegi ca parteneri de joc mai buni și mai distractivi, sunt capabili să utilizeze expresivitatea lor pentru a atinge scopuri sociale, sunt capabili să răspundă adecvat emoțiilor colegilor în timpul jocului și, ca urmare, vor fi capabili să se adapteze mai ușor la mediul preșcolar;

3. reprezintă un mijloc de a preîntâmpina dereglări comportamentale și emoționale ulterioare.

        Cum își dezvoltă copiii competența emoțională?

Studiile de specialitate arată că relațiile dintre copii și adulți contribuie la dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale preșcolarilor; prin interacțiunea cu părintele, dar și cu educatoarea copilul este stimulat sa își diversifice și sa aprofundeze relațiile cu ceilalți copii (colegi, vecini), să găsească soluții variate la situațiile emoționale în care se afla la un moment dat, sa negocieze cu sine și cu ceilalțși chiar sa se adapteze mai ușor la solicitările școlare în continua schimbare.

Ca urmare, competența emoțională pe care o dobândesc copiii desemnează abilitatea acestora de a-și gestiona propriile emoții, precum și de a recunoaște și de a se acorda la emoțiile celorlalți (adică reglaj și autoreglaj, empatie). Pentru a putea sa trăiască emoții din ce în ce mai complexe, copiii trebuie sa devină mai întâi conștienți de sine (să înțeleagă cauzele, consecințele precum și gestionarea lor).
De asemenea, competența emoțională a copiilor poate fi stimulată și de modul de reglare, de gestionare a emoțiilor negative și pozitive de către adulți. Aceștia (părinți, educatori) sunt cei care contribuie la dezvoltarea competenței emoționale a copiilor, prin ceea ce se numește socializarea emoțiilor.

Sursă text:  Stănculescu, E., 2008, "Socializarea emoțiilor în copilărie".

Cum învață copiii culorile


1. Poți folosi materiale interactive: filmulețe, jocuri care presupun alegerea unor piese de o anumită culoare etc. Iată un material video în limba engleză care îi ajută pe copii să învețe culorile. Îl poți urmări împreună cu copilul, cerându-i să recunoască culorile fluturașilor din filmuleț. 

 2. O culoare pe săptămână. Informațiile sunt mai ușor reținute dacă sunt prezentate rând pe rând. Acest lucru înseamnă că nu va funcționa prea bine ideea de a-l învăța pe copil dintr-o dată patru culori ca în ziua următoare să treci la nuanțele ce se pot obține din amestecul culorilor primare. Că să te asiguri că cel mic va reține cu ușurință culorile, poți institui o nouă regulă în familie, pentru un timp „Săptămâna culorii”- în fiecare săptămână, vă veți ocupa de o culoare. De exemplu, în săptămâna verde, copilul va purta haine sau un accesoriu de culoare verde, veți consuma fructe și legume de culoare verde, veți desena folosind mai ales creioanele verzi etc. Astfel, te asiguri că cel mic înțelege că fiecare culoare are mai multe nuanțe și poate fi regăsită în mai multe obiecte și în mai multe locuri. 

3. Mintea noastră învață pe bază de asocieri. Atunci când îi prezinți copilului exemple de obiecte de o anumită culoare, poți asocia fiecare culoare cu un obiect care în mod obișnuit este de culoarea respectivă: verde-iarba, albastru-cer, galben-soare, roșu-inima, negru-pământ, portocaliu-frunzele când e toamnă, roz-înghețată etc. După ce te-ai asigurat că reușește să asocieze rapid aceste elemente cu acele culori specifice, îi poți cere celui mic ca pentru asocierea verde-iarba să îți mai dea câteva exemple de obiecte din casa voastră care sunt verzi ca iarba. 

4.. Repetiția ajută procesul de învățare. Atunci când îi prezinți copilului câte un obiect sau vrei să-i atragi atenția către ceva, menționează alături de obiectul sau persoana respectivă și culoarea. De exemplu: ”ia privește balonul verde !”, ”Uită-te la tanti de peste drum cu umbrela galbenă !”, ”Uite la tati ce negru este de la cenușă pe mâini !” etc. 

5. Copiii pot să recunoască culoarea mai repede decât să îi poată pronunța numele. Astfel, în orice activitate cere-i de exemplu să grupeze mingile de culoare albastră și separat să le pună pe cele de culoare roșie. Cere-i copilului să arate toate obiectele de o anumită culoare din cameră, iar apoi schimbă culorile între ele. De exemplu: ”arată-mi toate obiectele de culoare galbenă pe care le vezi”. Atunci când omite un obiect, ajută-l să îl recunoască. De asemenea, dacă le-a numit pe toate, nu uita să îl feliciți. 

6. Gândirea umană este flexibilă. Când vorbim de flexibilitate în gândire ne referim la faptul că putem face cu ușurință transferul cu ceea ce am învățat într-o situație anume spre o situație similară, însă diferită în același timp. De exemplu, dacă copilul poate să recunoască toate obiectele albastre din casă, ai putea să treci la cerința ”Arată-mi ce obiecte albastre întâlnim pe stradă, pe drumul nostru spre grădiniţă”.


Sursa text:  Cum învaţă copiii culorile


miercuri, 15 ianuarie 2014

Părinţii- primele modele ale copiilor

Un copil este ca o sămânţă de floare... 
Cât de frumos va creşte, cât de frumos va rodi, 
Depinde de grădinarul care o va îngriji, 
De ce pământ şi de câta lumină şi apă are, 
De cât e de ferită de frig, de furtună şi de soare prea tare. 
E atât de plăpândă... 
Cum ai putea s-o rupi ori să o calci în picioare 
Când e tot ce va mai rămâne în urma ta. (Irina Petrea)

"Aşchia nu sare departe de trunchi" este, cu siguranţă, una dintre cele mai folosite expresii atunci când vorbim despre părinţi şi copiii lor. 
Fie că ne referim la comportament, la aspectul fizic, la felul de a vorbi sau la atitudine, copiii sunt oglinda părinţilor.Comportamentele copiilor se pot modela, însă doar prin puterea exemplului. Cei mici nu au nicio vină că vorbesc urât la o vârstă fragedă, dacă în casă aud astfel de expresii. De asemenea, nu este vina lor că nu sunt disciplinaţi, nu sunt punctuali şi mint, dacă astfel de comportamente văd. Copiii ştiu cel mai bine să copieze din comportamentul părinţilor.
 În filmul următor, considerat un  bun videoclip educaţional , se poate vedea foarte bine acest lucru!

marți, 14 ianuarie 2014

În labirintul jocului


„Înţelepciunea e a ta numai când o dai altora” (Nicolae Iorga)

O stea norocoasă a vrut ca jocul să fie „o floare” pentru copil, o floare care-l vrăjeşte prin parfumul, culoarea sau forma sa. Folosirea jocului didactic în predarea gramaticii, în înţelegerea „fenomenelor de limbă”, face ca elevul să înveţe cu plăcere, să devină interesat faţă de activitatea ce se desfăşoară, face ca cei timizi să devină mai volubili, mai activi, mai curajoşi, să capete mai multă încredere în capacităţile lor, mai multă siguranţă în răspunsuri.

Un joc bine pregătit devine un joc de educaţie, indirect. Astfel, fiecare joc are un scop în sine, o structură şi reguli sb forma unor succesiuni ordonate. Ch. Buhler scria : „Copilul care construieşte ceva cu un material învaţă să accepte şi să îndeplinească o datorie”.

Între joc şi muncă există un raport mutual, jocul fiind vestibulul natural care conduce spre muncă, spre disciplină, spre activitatea de grup. Activitatea ludică oferă învăţătorului prilejul de a cunoaşte copiii în alt context şi dintr-un alt unghi. Eficienţa jocului didactic depinde de felul în care învăţătorul ştie să asigure o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent, de felul în care ştie să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor, fără să neglijeze recompensa.

Pentru copil, aproape orice activitate este joc: „Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică cere să respire şi, în consecinţă, să acţioneze”, spune Claponde în Psychologie de l’enfant.
Bucuria, divertismentul, destinderea şi satisfacţia se vor instala pe chipul elevilor, fortificând energiile intelectuale şi fizice ale acestora. Schiller scria: „Omul nu este întreg decât numai atunci când se joacă”. Jocul are la copil rolul pe care munca îl are la adult. Aşa cum adultul se simte bine prin lucrările sale, tot aşa şi copilul se simte mare prin succesele sale ludice.

Jocurile lingvistice se împart în două grupe: jocuri care au drept scop obişnuirea cu sistemul limbii şi jocuri care au ca obiectiv dezvoltarea deprinderilor de comunicare. Este necesar ca învăţătorul să ştie care este natura jocului didactic, care trebuie să fie regulile jocului lingvistic, când şi în ce scop se folosesc jocurile lingvistice în procesul de predare şi învăţare a faptelor de limbă.

Să intre în ecuaţie şi spusele lui Blaga, din poezia Trei feţe:
Copilul zice: - Dragostea şi înţelepciunea mea e jocul !
Şi să nu mai prelungim cuvintele.. JOCUL GRAMATICAL reprezintă la vârsta mică un adevărat sanctuar al candorii, al purităţii şi al valorii.

SURSA TEXT:    Simionică Elena, Fănica Bogdan, 1998, Gramatica…prin joc: pentru clasele I-IV, Editura Polirom, Iaşi.

vineri, 10 ianuarie 2014

Abuzul emotional şi fizic – obstacol major în formarea stimei de sine a copiilor

Abuzul este un comportament agresiv sau necorespunzător îndreptat asupra copilului sau a cuiva care se află evident într-o situaţie inferioară şi fără apărare şi care are ca rezultat consecinţe fizice şi/sau emoţionale.

Abuzul poate fi de mai multe tipuri:
  • Abuzul fizic 
Prin acest tip de abuz se cauzează leziuni/răniri ale corpului cum ar fi tăieturi, arsuri, fracturi osoase de la lovire,înţepături. Abuz fizic mai inseamnă şi pedepsirea crudă a copilului (ex. ţinerea afară a copilului în timpul nopţii sau pe vreme rea );
  • Abuzul emoţional 
În acest caz adulţii transmit copilului mesajul că el este lipsit de valoare, slab, neiubit, nedorit, in pericol sau că este valoros doar fiindcă îndeplineşte nevoile altcuiva. Refuzul de a oferi suportul emotional, izolarea sau terorizarea unui copil sunt forme ale abuzului psihologic.
Forme de abuz emoţional: abuzul verbal( ex.,,Eşti un prost!” sau ,,Nu eşti bun de nimic”!), stabilirea unor standarde nerealiste pentru copil (ex.,,ar trebui să iei numai calificative de foarte bine!”, ,,Trebuie să fii cel mai deştept, cel mai bun!”,, Fii şi tu harnică precum Ana”;
Violenţa domestică la care un copil este martor este de asemenea considerată o forma de abuz psihologic.
  • Neglijarea 
Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoţionale, de dezvoltare fizică şi psihică, precum şi limitarea acestuia la educaţie. Neglijarea ar putea fi definită şi ca reprezentând condiţiile în care persoana care are în îngrijire un copil, în mod intenţionat sau neintenţionat, dă posibilitatea copilului să experimenteze suferinţe care por fi evitate şi nu reuşeşte să asigure una sau mai multe condiţii care sunt foarte importante pentru dezvoltarea capacităţilor fizice, emoţionale şi intelectuale ale unui individ. Dacă abuzul asupra copilului se face cu intenţie distructivă, neglijarea are loc de obicei pe un fundal al indiferenţei şi ignoranţei parentale vizavi de nevoile copilului, punând în pericol dezvoltarea normală a copilului .
  • Abuzul sexual 
Abuzul sexual este orice act a carui intentie este ca un copil să satisfacă din punct de vedere sexual un copil mai mare sau un adult. Abuzul sexual este orice activitate sexuală pe care copilul nu o inţelege sau la care nu consimte sau care este impotriva legii. Include expunerea sau folosirea în diferite situaţii nepotrivite unui copil(ex. filme sau reviste pornografice ).

Consecinţele abuzului asupra copiilor sunt:
    • Imagine de sine scăzută 
    • Probleme în dezvoltarea emoţională 
    • Probleme de relaţionare 
    • Coşmaruri                                                                                                              
    • Simtome somatice funcţionale
Sursă text :Abuzul emotional şi fizic

marți, 7 ianuarie 2014

Fabula : Cizmulițele

Meritul fabulei este acela că, deşi prezintă în cel mai comic şi ironic mod posibil defectele umane, reuşeşte să ofere atât copiilor cât şi celor mari învăţături preţioase. C. Vandendorpe spunea că fabula „este ca o enigmă care va fi întotdeauna acompaniată de soluția sa„ . Poveştile pentru copii (cum ar fi fabulele), de la poveştile nemuritoare, basmele populare până la poveştile în limba engleza, te vor ajuta să-i cultivi copilului tău pasiunea pentru citit încă din primii ani de viaţă. Prima poveste spusă de mamă şi prima poveste pe care o citeşte singur vor fi pentru copilul tău amintiri de neuitat.
Dragi copii, citiţi, fiţi drepţi, sinceri, cuminţi, egali !
Fabulele vă ajută să vă dezvoltaţi atât la şcoală cât mai ales ca oameni!

                                      Cizmuliţele                  
                                                                                             de: Anonim                                                
 Un copil, la grădiniță, încearcă să își încalțe cizmulițele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei. Cu tot trasul și împinsul, cizmulițele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reușit totuși să îl încalțe, educatoarei i-au apărut broboane de transpirație pe frunte. De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis: "Doamna, dar sunt puse invers..." Într-adevăr, erau pe picior greșit...  Nu a fost cu nimic mai ușor să îi scoată cizmulițele decât să i le pună, totuși a reușit să își păstreze calmul până când iar cizmulițele erau încălțate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta așa cum trebuia. Însă atunci băiețelul a zis: "Cizmulițele astea nu sunt ale mele!!"  În loc să strige la el: "De ce nu mi-ai spus??", educatoarea și-a mușcat buza și încă o dată s-a chinuit să îl descalțe. Când s-a terminat chinul descălțatului, băiețelul i-a spus: "Sunt cizmulițele fratelui meu. Mama mi-a zis să le încalț pe astea azi."  Acum ea nu mai știa ce să facă... Să plângă sau să râdă? A reușit totuși să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmulițele. Când, în sfârșit, l-a încălțat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat: "Și acum, unde îți sunt mănușile? Trebuie să ți le pun în mâini ca să poți pleca afară!"       
 Răspunsul? 
"Le-am băgat în cizmulițe ca să nu le pierd..."

joi, 2 ianuarie 2014

Ajută copilul să memoreze mai ușor !


Memorarea este probabil cea mai nepotrivită opțiune pentru un copil atunci când trebuie să învețe ceva. Faptul că repetă lucrurile mecanic nu îl va ajuta să le înțeleagă mai bine, iar în timp sunt șanse mari să le uite. Totuși, memorarea nu poate fi evitată, în special în clasele primare, atunci când cei mici trebuie să-și sedimenteze bazele de la care să pornească în școală.

Iată 8 trucuri prin care să îți ajuți copilul să memoreze diverse lucruri pentru școală.

1. Metoda cartonașelor (se poate aplica pentru mai multe materii)
2. Nume de orașe
3. Numărul de zile al lunilor
4. Unirea punctelor pe un grafic
5. Unități de măsură
6. Folosește diagrame
7. Înțelesul cuvintelor apropiate
8. Folosește acronime

     1.Metoda cartonașelor (se poate aplica pentru mai multe materii)
Scrie întrebarea pe o parte și răspunsul corect pe cealaltă parte. Apoi cere-i copilului tău să se ducă în partea opusă a camerei. De fiecare dată când va da răspunsul corect va face un pas în față. Atunci când va uita ceva și va da un răspuns greșit, micuțul va face un pas înapoi. Acest joc este deosebit de distractiv, iar cu ajutorul lui copilul va putea să memoreze mai ușor cuvinte sau cifre.

     2.Nume de orașe
Ajută-l să memoreze nume de orașe în ordine alfabetică prin asocierea cu o melodie pe care o îndrăgește. Îi va fi mult mai ușor să le asocieze pe ritmuri muzicale. 

     3.Numărul de zile al lunilor
Memorarea numărului de zile poate fi distractivă, iar pentru asta ai nevoie de monturile degetelor. Pune-l să strângă pumnul și învață-l să numere lunile folosind monturile și spațiile dintre ele. Începe cu ianuarie pe prima montură de la dreapta la stânga, exceptând degetul mare. Apoi cel mic află că lunile care pică pe monturi au 31 de zile, în timp ce lunile care pică între au 30 de zile. Excepție face luna februarie. 

     4.Unirea punctelor pe un grafic 
Câteodată elevii trebuie să unească două puncte pe un grafic și nu mai știu dacă să numere pe orizontală sau pe verticală prima oară. Amintește-i copilului tău că mai întâi mergea de-a bușilea la orizontală și abia apoi a început să se ridice pe verticală și să meargă.

     5.Unități de măsură
Ajută-l să învețe mai ușor prescurtările unităților de măsură prin asocierea literelor cu alte cuvinte familiare. De exemplu, "M" de la metru îl poate asocia cu "Mamă", "L" de la litru cu "Lăptic", "G" de la gram cu "Grădiniță" și așa mai departe. Folosește-ți imaginația și inventează cuvinte cu sens cunoscut pentru el.

     6.Folosește diagrame 
Atunci când trebuie să memoreze date și fapte poți aplica o altă metodă ușoară care îl va ajuta să le înțeleagă și să le rețină mai bine. Aceasta este tehnica memoriei logice. Așadar, ia o coală albă sau un caiet și desenează o diagramă. De exemplu, are de învățat orașele prin care trece râul Olt. Desenează câteva cercuri și unește-le cu două linii circulare care reprezintă râul Olt. Înăuntrul cercurilor scrie numele orașelor.

     7.Înțelesul cuvintelor apropiate
Explică-i care este diferența dintre pronumele personal de apropiere și cel de depărtare prin exemple adecvate. "Acela" poate fi omul care trece pe stradă, în timp ce "acesta" este persoana care este lângă el.

     8.Folosește acronime 
Folosește acronime pentru a-l ajuta să rețină mai ușor înțelesul cuvintelor. Exemple de acronime: "TIR" - "transport internațional rutier", "aprozar" - "aprovizionarea cu zarzavaturi", "Plafar" - "plante farmaceutice".

Sursă text:  8 trucuri prin care ajuti copilul sa memoreze diverse lucruri pentru scoala