În labirintul jocului

„Înţelepciunea e a ta numai când o dai altora” (Nicolae Iorga)

O stea norocoasă a vrut ca jocul să fie „o floare” pentru copil, o floare care-l vrăjeşte prin parfumul, culoarea sau forma sa. Folosirea jocului didactic în predarea gramaticii, în înţelegerea „fenomenelor de limbă”, face ca elevul să înveţe cu plăcere, să devină interesat faţă de activitatea ce se desfăşoară, face ca cei timizi să devină mai volubili, mai activi, mai curajoşi, să capete mai multă încredere în capacităţile lor, mai multă siguranţă în răspunsuri.

Un joc bine pregătit devine un joc de educaţie, indirect. Astfel, fiecare joc are un scop în sine, o structură şi reguli sb forma unor succesiuni ordonate. Ch. Buhler scria : „Copilul care construieşte ceva cu un material învaţă să accepte şi să îndeplinească o datorie”.

Între joc şi muncă există un raport mutual, jocul fiind vestibulul natural care conduce spre muncă, spre disciplină, spre activitatea de grup. Activitatea ludică oferă învăţătorului prilejul de a cunoaşte copiii în alt context şi dintr-un alt unghi. Eficienţa jocului didactic depinde de felul în care învăţătorul ştie să asigure o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent, de felul în care ştie să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor, fără să neglijeze recompensa.

Pentru copil, aproape orice activitate este joc: „Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică cere să respire şi, în consecinţă, să acţioneze”, spune Claponde în Psychologie de l’enfant.

Bucuria, divertismentul, destinderea şi satisfacţia se vor instala pe chipul elevilor, fortificând energiile intelectuale şi fizice ale acestora. Schiller scria: „Omul nu este întreg decât numai atunci când se joacă”. Jocul are la copil rolul pe care munca îl are la adult. Aşa cum adultul se simte bine prin lucrările sale, tot aşa şi copilul se simte mare prin succesele sale ludice.

Jocurile lingvistice se împart în două grupe: jocuri care au drept scop obişnuirea cu sistemul limbii şi jocuri care au ca obiectiv dezvoltarea deprinderilor de comunicare. Este necesar ca învăţătorul să ştie care este natura jocului didactic, care trebuie să fie regulile jocului lingvistic, când şi în ce scop se folosesc jocurile lingvistice în procesul de predare şi învăţare a faptelor de limbă.

Să intre în ecuaţie şi spusele lui Blaga, din poezia Trei feţe:

„Copilul zice: - Dragostea şi înţelepciunea mea e jocul !”

Şi să nu mai prelungim cuvintele.. JOCUL GRAMATICAL reprezintă la vârsta mică un adevărat sanctuar al candorii, al purităţii şi al valorii.

SURSA TEXT:    Simionică Elena, Fănica Bogdan, 1998, Gramatica…prin joc: pentru clasele I-IV, Editura Polirom, Iaşi.